Kürzlich geänderte Artikel

Materiale: o pătură/prelată/bucată de material

Participanţii se împart în 2 echipe (5-20 copii). Înainte de asta, se face un tur al numelor, o dată sau de două ori.

Între cele două echipe, se poziţionează 2 lideri, care ţin pătura ridicată, pentru ca cele 2 echipe să nu se poată vedea. Regula este ca pe rând, echipele să desemneze câte un reprezentant, care să se aşeze în faţa/spatele păturii. Numărând până la 3, liderii lasă pătura jos, ca cei doi să se poată vedea. Primul care spune numele celuilalt, câştigă, iar cel care a pierdut, trece în echipa adversă. După câteva probe, pătura se lasă jos, fără o avertizare prealabilă. Echipa cu cei mai mulţi copii la final, câştigă.

Materiale necesare: o prelată împăturită sau o pătură / bucată de material x nr. de grupuri

Participanţii se împart în grupuri de 4-8 pers. şi se urcă cu toţii pe prelată.

Li se spune că se află într-un bazar în Turcia şi un comerciant le face o ofertă foarte bună pentru un covoraş cu puteri magice, care să-i aduca mai repede acasă. Singurul lucru de care trebuie să ţină cont pentru a funcţiona, este că dacă va ploua, trebuie sa fie udat pe ambele părţi.

Acum se află în zbor, la o altitudine de 10 000m. Mai au puţin şi ajung acasă; numai că…. Începe să picure cu stropi mari... covoraşul începe să piardă din altitudine... trebuie să-l întoarcă pe partea cealaltă cât mai repede, pentru a nu muri cu toţii!

Echipele au la dispoziţie 5 min pentru a găsi varianta de a întoarce covoraşul, fără ca vreunul să cadă.

Materiale necesare: (un elastic, 6 sfori de aprox. 1 m, o sfoară circulară, 2 pahare de unică folosinţă) x 2 sau câte echipe sunt

Participanţii se împart în 2/mai multe echipe (a câte 6 persoane) care primesc materialele de mai sus, pregătite ca în imaginea alăturată.

Participanţilor li se spune că reactorul nuclear s-a stricat şi depinde de ei să-l repare în timp util, pentru a salva oraşul lor de un dezastru nuclear. De aceea, ei trebuie să lucreze în echipă, pentru a găsi în timp util cea mai bună strategie de a forma un con prin suprapunea celor două pahare din mijloc. Pentru a nu-şi periclita viaţa în timpul procesului de reparaţie, nimeni nu are voie să depăşească marginea sforii concentrice. Singura variantă de a mânui paharele este prin intermediul sforilor prinse de elastic.

Se poate da un timp, înainte de începerea jocului, pentru a marca şi latura competiţională a acestuia.

ATENŢIE: pentru reuşita jocului, este necesară o suprafaţă plană.

Materiale: scânduri, sârma, carabine, minge, sticlă de plastic, ciocan şi orice alt element care ar putea constitui un accesoriu.

Participanţii se impart în echipe, cu un nr. de aprox. 4-10 membri.

Participanţii se impart în 2 sau mai multe echipe mixte din punct de vedere al genului/vârstei/greutăţii etc.

Se delimitează un teren de “luptă”, o suprafaţă netedă şi plană, unde obstacolele cu potenţial periculos să fie înlăturate şi pe rând, câte două persoane (din echipe adverse) se duelează.

Poziţia de bătălie este pe spate, cu tălpile şi palmele bine fixate pe pâmânt, fără ca bazinul să atingă solul. Scopul celor doi parteneri este să-l destabilizeze pe celălalt, prin împins, tras sau alte strategii, fără să-l lovească. Când unul dintre ei atinge cu bazinul solul, a pierdut şi iese din joc. Câştigă echipa care rezistă cel mai mult în ring.

 

Nu sunt necesare materiale.

Materiale necesare: baloane pentru fiecare participant şi mai multe markere.

Participanţii formează un cerc. Fiecare primeşte un balon şi un marker. Sunt invitaţi să se reprezinte printr-un cuvânt sau imagine pe care s-o deseneze pe balon. Pentru a nu se lungi procesul, se acordă maxim 5 minute pentru asta.

După ce toată lumea a terminat, la un semnal sonor, se aruncă baloane în aer şi se împrăştie; la un alt semnal sonor sau după ce se opreşte muzica, fiecare ia un balon în mână. Participanţii trebuie sa ghicească din 3 încercări cui aparţine balonul şi de ce.

Material necesar: o masă (de cafea; standard), caserole (cel puţin una sau mai multe identice) sau cercuri.

Se răstoarnă o masă; participanţii se împart în două echipe, care se aliniază una lângă alta.

Se delimitează o distanţă de aruncare; fiecare participant are voie să arunce pe rând, o singură data caserola/cercul, pentru a nimeri unul dintre cele două prime picioare ale mesei. Dacă aruncarea este reuşită, se poate permite încă o aruncare suplimentară. Daca caserola/cercul nimereşte într-unul din ultimele două picioare ale mesei, punctul se adaugă echipei adverse. La 10 sau mai multe aruncări, jocul se opreşte şi se desemnează câştigătorul.

Sursa foto: http://bestclipartblog.com/28-table-clip-art.html/table-clip-art-2

Participanţii se împart în echipe, în funcţie de nr. acestora. De preferat este ca o echipă să aibă între 4-7 participanţi.

Echipele concurează între ele, contra timp şi pe baza unei sarcini date, prin implicarea tuturor membrilor.

Echipa care realizează prima sarcină, acumulează puncte. Cine are la final cele mai multe puncte, câştigă.

Jocul se pretează atât în interior, cât şi în exterior.

Idei de sarcini ar fi: moară de vânt funcţională (exemplificată în poză: avem structura în mijloc şi elicea este formată din participanţi care se mişcă în jurul structurii), rachetă, peşte abia prins, roabă plină, maşină de formula 1, etc.

 Pregătirea jocului nu necesită material.

 

 

 

Copiii vor fi împărţiţi în două echipe.

Fiecare echipă îşi desemnează câte 2 membri. Dintre aceştia, unul va fi legat la ochi, iar celălalt îl va ghida. La o distanţă de aproximativ 2-3 m vor fi puse diferite obstacole şi două baloane (de culori diferite), ce conţin cuvintele unui verset biblic. Copilul legat la ochi şi ghidat de către partener, va trebui să parcurgă distanţa, să găsească balonul echipei şi să-l aducă înapoi. Echipa îl va sparge, va reconstrui versetul biblic, cuvânt cu cuvânt şi îl va lipi pe o coală de hârtie. Echipa care termină prima, câştigă.

Extins, activitatea se poate organiza pentru a servi ca joc de recapitulare pentru o serie de versete.